Zambesc
De azi o sa ma trezesc in fiecare zi cu zambetul pe buze. O sa stau intins si o sa zambesc catre albastrul peretilor, catre radioul care imi da “buna dimineata” cand nimeni nu o face, o sa zambesc spre Rica, chiar daca imi zgarie urechile cand ma trezeste, o sa zambesc cerului care e albastru in fiecare zi sub norii negri. O sa zambesc.
O sa zambesc, incepand de azi in fata oricarei probleme, si nu o sa fac problema mai mare stand incruntat si straduindu-ma sa o rezolv, cand de fapt ma plang cat de mare si problematica este. Stiu ca nu o sa o rezolv doar stand acolo, dar e un inceput, unul mai bun decat incruntarea si stresatul.
Nu e neaparat frumos sa zambesti, in cazul meu, pot sa ma stramb si e cam aceasi chestie. De asemenea, nu trebuie sa zambesti doar pentru ca esti fericit, asa cum nu trebuie sa stai incruntat toata ziua, de dimineata pana seara fara un motiv anume. A zambii este mai simplu decat orice altceva, si daca ma gandesc, este chiar si mai util, stiti vorba aia: “Nu te oprii din zambit nici cand esti trist, nu stii niciodata cine se poate indragostii de zambetul tau”.
Eu zambesc pentru ca imi amintesc doar uitandu-ma in jurul meu ca am motive sa fac asta, si nu sunt doar cateva. Nu am, si nici nu as avea nevoie de motive mari sa zambesc. Cei care spun ca au uitat sa zambeasca, sau spun ca nu au de ce sa o faca ar merita sa ramana incruntati toata viata. Este adevarat, ca un anumit lucru iti poate aduce suparari, te poate face sa te simti rau, dar intotdeauna vor fi si alte lucruri pozitive si demne de un zambet, chiar daca nu iti vei da seama pe moment. NU trebuie sa disperi, trebuie sa te calmezi si sa te uiti in jurul tau, si garantez ca vei gasii un motiv indeajuns de bun sa iti mai treaca din suparare.
Dai acum drumul la muzica, indiferent ce asculti, pune o melodie care iti place, seteaz-o pe “repeat” si intinde-te in pat. Inchide ochii, si zambeste, ca nu te vede nimeni. Cel mai adevarat zambet vine atunci cand nimeni nu e in jurul tau sa te remarce, deci acum e momentul.
Toate cele bune!
Happy Ending
New day, new page, new song! In dimineata asta m-am trezit pe o alta melodie, la fel de veche, dar la fel de frumoasa. Cu toate ca deja v-ati dat seama dupa titlu, Mika-Happy Ending este melodia, si mi-am inceput ziua cu ea pe buze.
Orice poveste poate fi cu happy ending? Orice intamplare se poate termina cu bine pentru toata lumea? Well, cel putin, cat esti mic, pantoful se potriveste de fiecare data Cenusaresei, Alba ca Zapada se trezeste ori de cate ori ai citii povestea si broasca testoasa il invinge de fiecare data pe iepuras in cursa. Dar crestem, ne facem mari, si lumea incepe sa fie putin diferita de o carte de basme si o dupa amiaza petrecuta cu povestile bunicilor.
Diferit nu inseamna ceva rau, cu toate ca la inceput, e greu sa dai drumul acelor povesti si sa iti imaginezi ca nu totul pe lumea asta inseamna ceva bun. Dar tot odata, cand dai drumul acestor povesti, vor disparea si monstrii de sub pat, vrajitoarele rele care te speriau si surorile vitrege si nesuferite 
.
Sa fim insa sinceri, niciodata nu o sa dam cu adevarat uitare acelor personaje ale copilariei din basme. Mereu o sa ne gandim ce au facut ele, cum au facut ele, si o sa incercam si noi sa facem la fel, sa avem parte de happy ending-ul nostru, fie ca acesta o sa vina mai devreme sau mai tarziu.
Eu sunt un optimist, sau cel putin asa pretind, si spun ca nu exista nicio poveste care sa nu aiba posibil un final fericit. Nu intotdeauna acesta este asa cum ne-am imaginat noi de la bun inceput, dimpotriva, cu cat ne imaginam noi mai mult, cu atat se va distanta mai mult de realitate. Toate vor iesi la bun sfarsit asa cum stiu ele, nu cum vrei tu neaparat.
Da-i timpului timp, ca timpul le face pe toate. DAR!asta nu inseamna ca trebuie sa lasi timpul sa curga pur si simplu, ca nu merge chiar asa. Trebuie sa faci si tu ceva pentru timp, mai exact, sa faci ceva pentru tine, sa te ajuti singur, pentru ca inainte de toate, tu esti propriul tau ajutor.
Cel mai important este probabil sa nu renunti, pentru ca asta e cea mai grea provocare, atunci cand esti jos si simti ca nu mai poti, sa nu iti pierzi increderea in ceea ce faci tu daca esti sigur ca faci bine. Drumul catre happy ending nu este unul usor, dimpotriva, se aseamana mult cu o strada in Bucuresti, plin de gropi si de crapaturi, si sa iesi invingator de pe el este mare provocare.
Toate cele bune dragilor!
Vise si visuri -2-
Cred ca tuturor ne place sa visam. Indiferent daca vorbim despre visatul noaptea in somn, visatul cu ochii deschisi , care personal este preferatul meu, visatul la viitorul nostru, la planurile noastre si lista poate continua.
Visurile sunt in mod special idealurile noastre in viata. Ele arata cum am vrea sa arate viata noastra, ce am vrea sa aiba in ea. Din ce in ce mai multa lume incepe sa spuna insa ca nu e bine sa ai visuri, sau cel putin, nu prea multe, ca te amagesti singur. Probabil s-au amagit ei destul pana acum de li s-a pus pata sa spuna asta, pentru ca e o mare prostie. Da, sansele sunt ca sa te amagesti la inceput, sau macar putin daca iti propui sa faci ceva si acel ceva nu iti va iesi chiar asa cum ti-ai propus tu de la bun inceput, sau daca nu va iesi deloc. Si de aceea trebuie sa ne oprim din a ne propune sa facem chestii mari?
Daca toti ne-am oprii din a ne impune telurile, de a tintii cat mai sus, de a avea visuri ca pasitul pe Jupiter ce s-ar intampla cu noi? Ce s-ar fi intamplat cu noi daca cei de dinaintea noastra nu ar fi avut visuri pentru ei, pentru viitor? Am fi inca in epoca de piatra, si as scrie mesajul asta pe o piatra. Nici macar acele visuri exagerate, ca locuitul in centrul vulcanului nu trebuie alungate. Toate inseamna o provocare noua, inseamna sa vrem mai mult, sa facem mai mult, si asta nu e deloc ceva rau.Cu cat iti doresti mai mult, cu atat obtii mai mult.
Nu e bine insa sa lasi toate aceste visuri in stadiul initial. Sa iti construiesti o imparatie din obiective pentru viata si sa nu faci nimic pentru nici macar unul dintre ele dar sa zici “Eu stiu deja ce vreau sa fac in viata”. Trebuie sa o iei, step-by-step si sa iti indeplinesti orice iti propui, pentru ca mai mult decat oricine, tu esti cel care poate sa faca acest lucru, nu altcineva.
Despre vise o sa scriu altadata. Sper ca nu ati uitat diferenta dintre cele doua, dar pentru orice eventualitate: Click me!
De azi
In dimineata asta, m-am trezit intamplator, sau nu, cand la radio era o melodie care o stiu de ceva vreme. Nu stiu insa cine o canta si nu m-am agitat niciodata sa aflu, nu stiu de cand e, sincer, nu stiu nici titlul exact. Desi o stiam, pana in dimineata asta, cand mi-a dat “trezirea” nu i-am dat prea mare atentie, cand mi-a atras atentia un vers din refren: “Vreau totul sau nimic de maine”. Dupa ce m-am trezit si eu in totalitate, imi ramasase in cap acel vers si m-am intrebat: dar de ce nu de azi?
Nu vreau sa atac ideea melodiei, sau versurile sau orice in legatura cu ea, dar mi se pare o idee putin aiurea. Vrei totul! De ce sa amani pana maine, cand maine poti amana iar, de ce nu vrei totul acum? Vrei sa faci ceva, catusi de important, pentru tine sau pentru cei din jur? Fa-l acum! Nu sta pe ganduri si nu ezita, pentru ca daca incepi asa, se poate duce totul de rapa.
Daca iti propui ceva, nu incepe sa te gandesti ce sta intre tine si a face lucrul acela, nu cauta un motiv pentru care sa fie greu de facut. Pur si simplu, fa acel lucru, ca daca stam pe ganduri la orice lucru pe care il facem day by day inseamna sa pierdem jumatate din timp doar gandind de ce nu e bine sa facem lucrul respectiv . Si dupa ce o sa fie prea tarziu sa faci ceea ce ti-ai propus, o sa iti dai seama ca toate acele motive sunt defapt niste nimicuri. Defapt daca am sta sa ezitam orice lucru facut in fiecare zi nu am mai face nimic, am pierde zilele una dupa alta aiurea.
Si chiar daca incepeti ceva azi, acum, in clipa asta, sa nu va fie frica, sa va speriati daca dati gres la inceput. E un lucru normal,nimeni nu s-a nascut invatat,si mai ales, nu e nimeni care sa fi facut ceva perfect din prima. Dupa ce gresesti odata, iti dai seama unde si de ce gresesti, o sa mai gresesti inca odata, pana cand o sa ai un plan asa bine pus la punct incat nimic si nimeni nu o sa iti mai stea in cale. Asa cum nimic si nimeni nu iti sta in cale acum sa incepi acel ceva.
Deci eu de azi: incep sa invat, incep sa citesc, sa imi repar bicicleta, si multe altele. Pentru ca pot, si nu gasesc niciun motiv destul de bun ca sa nu fac toate aceste lucruri. Bine, tocmai am gasit unul: e prea cald afara. . Glumesc, bine inteles.
Toate cele bune dragilor!
PS: Am gasit intre timp melodia despre care am vorbit la inceput si se pare ca e chiar mai veche decat am banuit. Click me!
Decizii si greseli
Benjamin Franklin a spus odata ca-n povesti: “Nu lasa pe maine, ce poti face astazi”. Vorbim aici de omul care a descoperit electricitatea, lucru care ne este vital si in zilele noastre, ai fi tentat sa crezi ca majoritatea dintre noi ii ascultam sfatul, ca ne tinem de el in fiecare zi, dar… sa fim realisti.
Nu incepeti acum sa sariti ca de lene amanati de multe ori lucruri, si ca le amanati doar pe cele usoare, ca stiti si voi, stiu si eu ca nu e tocmai asa. Ce-i drept nici eu nu sunt sigur de ce amanam mereu orice lucru, dar in ultima vreme am inceput sa cred ca motivul predominant este frica. Frica sa dam gres, frica de durere, frica de refuz… bine, hai ca poate intra si lenea in categoria asta. De cele mai multe ori insa, ne e frica pur si simplu sa luam o decizie… Pentru ca… daca e cea gresita? Ce te faci daca e o greseala pe care nu mai ai cum sa o repari? Oricare ar fi acel motiv pentru care ne este frica, un singur lucru este sigur: Atunci cand durerea de a nu fi luat nici o decizie si a nu fi facut nimic ajunge mai mare decat frica initiala de a face ceva, te vei simtii ca si cand ai avea in ghiozdanul din spate bolovani si caramizi.
Cine se scoala de dimineata, departe ajunge; Paza buna trece primejdia rea; N-ai carte, n-ai parte si lista poate continua destul de mult. Nu putem sa spunem ca nu am fost avertizati pentru ca toti stim proverbele, i-am auzit cu totii pe filosofi, i-am auzit pe parinti si pe bunici prevenindu-ne in legatura cu timpul pierdut si cu faptul ca nu cititm nicio carte, i-am auzit pe afurisitii de scriitori, de poeti, spunandu-ne sa traim clipa, sa nu pierdem niciun moment al vietii. Dar totusi, de cele mai multe ori, trebuie sa invatam singuri, trebuie sa facem propriile noastre greseli, trebuie sa ne invatam fiecare in parte lectiile. Oricat am vrea, oricat am cauta sa nu calcam gresit, trebuie sa facem si acest lucru…si daca nu l-am face, atunci unde ar mai fi partea distractiva?
Trebuie sa luam singuri zi de zi decizii, gresite, corecte, pana cand intelegem singuri in cele din urma ce vroia sa spuna defapt Benjamin Franklin: Sa stii e mai bine decat sa te intrebi, sa te trezesti e mai bine decat sa dormi si cel mai important; chiar si cel mai mare esec, cea mai mare si de nereparat greseala sunt mult mai de preferat decat sa nu incerci niciodata.
Toate cele bune dragilor!
Everybody lies. Really?
Am inceput recent sa urmaresc un serial deja foarte cunoscut pe la noi prin randul celor de varsta mea in special, la inceput la televizor, l-am luat ulterior in calculator sa il vad de la inceput. Pe mine m-a pasionat in principal pentru ca este vorba de medicina, cam acelasi motiv cu care am inceput sa urmaresc si Grey’s Anatomy. Anyway, that’s not the point.
Ideea personajului principal, idee prezentata episod de episod, este aceea ca toata lumea minte. In serial este o idee vazuta bine, deoarece datorita ei se rezolva majoritatea misterelor medicale, datorita ei, personajul H nu este afectat de tot raul din lumea din jur pentru ca nu-i pasa. Dar daca stam sa o luam logic, daca fiecare om din jurul vostru, chiar si voi, ati merge pe ideea asta, ca toata lumea minte, de ce ne-am mai face prietenii cu restul. De ce n-am fi toti ca H? Ca s-ar alege praful de socializare, sa stai la panda sa prinzi pe fiecare cu cate o minciuna. Nu spun ca nu e adevarat, majoritatea lumii minte, insa ma pot mandrii ca am prieteni care nu m-au mintit si sunt sigur ca nici nu or sa ma minta.
Plus ca deja am auzit, vazut lume, nu stiu daca erau copii sau oameni in toata mintea care il au deja pe H ca idol in viata. Nu spun nimic altceva decat ca… este un serial TV! Si mie mi s-a pus pata la un moment dat sa fac medicina datorita serialului asta si a altora pe acelasi domeniu, dar la fel cum mi s-a pus pata sa ma fac Spider Man cand eram mic, mi-a trecut dupa cateva analize in ceea ce inseamna asta. Si ma refer la 5 ani de medicina, ani de rezidentiat(depinde de specializare), si dupa pana sa iti faci un renume, deja te apuca o varsta mult mai mare decat are personajul nostru.
Si pe urma, no offence, dar pe cine sunteti gelosi? Pe un tip dependent de pastile, care nu are incredere in nimeni(aproape), care a avut si are atatea probleme? Ok, punctul lui bun era ca muncea doar cat vroia, ce am vazut eu pana acuma fiind un pacient pe saptamana. Acum ma puteti injura, sa spuneti ca sunt impotriva lui, dar nu e asa, sunt impotriva ideilor lor care par asa de fascinante si care il fac asa de atractiv ca personaj de serial, in special “everybody lies”. Daca vreti sa ma criticati si voi pe mine eu am vrut datorita filmelor/serialelor: Rocky, chirurg, magician siiii preferata mea: conducatorul propriei planete .
So, daca vreti sa vedeti mai departe de ideea unde eu il defiintez pe H si voi ma luati la injuraturi, poate intelegeti ce am vrut sa spun. Petreceti-va 1-2 zile de dimineata pana seara in stilul lui, si cu ideea lui principala mereu in cap, sa vedem daca o sa va placa.
Toate cele bune dragilor!
Scoteti-ne in strada!
Mi-am promis acum ceva vreme ca nu o sa mai scriu despre fotbal, sau cel putin despre fotbalul intern, dar se pare ca pana aici mi-a fost cu aceasta promisiune. Am fost probabil influentat si de Campionatul Mondial, si de faptul ca i-am vazut pe spanioli cum se bucurau in seara in care au luat titlul si de un afis pe langa care am trecut aproape zilnic de la Bergenbier cu o amintire al acelui meci, 3-2 cu Argentina din ’94.
Sentimentele mele cand vine vorba despre fotbalul intern oscileaza intre nervozitate si gelozie, si o sa va explic imediat de ce. Nervozitate deoarece traim din amintiri, deoarece am ajuns sa facem concursuri imaginare intre marile echipe ale secolului trecut, doar ca sa ne amagim ca am avut si noi odata jucatori buni cu performante care erau cu adevarat importante. Gelozie deoarece nu am trait sa vad nicio echipa romaneasca ajungand undeva sus intr-o competitie internationala, de nationala nici nu mai spun. Ii invidiez pe cei care au prins Steaua anilor ’80, Dinamo lui Lucescu, Craiova Maxima sau nationala calificata la turnee europene sau mondiale. Da, stiu, am prins o semi-finala a lui Steaua de Cupa UEFA, si Romania CE 2008, dar sa fim sinceri, cum ne-am intors de acolo?
M-am bucurat si eu pentru Spania la final, ca doar eram acolo si am tinut cu ei pe tot parcursul campionatului, numai ca nu m-am putut bucura la fel ca ei… ca la urma urmei nu era echipa mea. In toata bucuria mea de atunci era o mica parte care ii ura pe toti spaniolii de pe strada. Pentru ca nu eram noi in locul lor, ca eu nu am avut niciodata ocazia sa ies in strada cu masina si sa urlu pana dimineata de bucurie. Nu neaparat pentru echipa nationala, sau pentru Steaua, as fi in stare sa ies in strada si sa urlu si daca ar castiga Victoria Branesti UCL-ul.
Nu o sa incep sa spun ca la noi sunt jocuri de culise, ca majoritatea jocurilor sunt facute, ca deja se stie cine ia campionatul, n-am de gand sa ma pun eu sa-i critic pe ei, sunt banii lor, vietile lor, e treaba lor, la o adica nici nu imi pasa, pe mine ma intereseaza sa avem rezultate. Cum? Asta e treaba lor.
Stiu ce intrebare incuietoare mi-ati pune acum: “Dar ce ma, castigi si tu ceva daca castiga echipa cu care tii?”. La urma urmei, nu, ca nu sunt parior nici nu am investitii la cluburi, si nici nu iau salariu de la ei ca sa ma bucur. Dimpotriva chiar, le dau eu lor ca sa ma bucur daca ma duc la meciuri . Dar acea bucurie, euforie, sa iti vezi echipa castigand, sa vezi mii de oameni in jurul tau fericiti, mi se pare ceva extraordinar. Ca in reclama aia de la Mastercard, mi se pare nepretuit. Am fost la toate calificarile Stelei in grupele UCL cand veneau din tururile preliminare, am urlat pana mi-au iesit plamanii “Du-te Dica du-te”, am crezut ca sunt nebun cand ma bucuram pentru golurile lui Cadu cu Roma, si n-am mai putut de fericire cand am vazut ca scotienii si-au dat 4 autogoluri, toate astea fiind nepretuite.
Vreau si eu sa ies in strada, sa claxoneze masinile pana dimineata, sa vad lumea cum tipa de la balcoane si nu doar pentru ca sa tacem din gura, sa ma tin dupa autocarul ala mare care ar duce echipa prin tot orasul la revenirea in tara. Stiu ca suna copilareste, dar sunt sigur ca sunt alte mii de oameni care ar vrea acelasi lucru ca si mine.
Deci… scoteti-ne in strada! Suntem gata oricand!
Viva España!
Bine v-am regasit dragilor!
Sunt proaspat intors din insorita Spanie, unde am dat o tura sa ma bronzez si eu putin, cu toate ca m-am bronzat mai mult decat as fi vrut, si m-am ars la soare mai mult decat as fi vrut.
Am stat in Tarragona, un orasel nici foarte mare nici foarte mic la vreo 150 km de Barcelona, orasel care totusi nu este o statiune, cu toate ca are destul de multe hotele prin el, imprastiate. Acum nu va inchipuiti ca nu erau turisti, pentru ca era plin de rusi, nemti, englezi, chinezi si asa mai departe. Orasul are o istorie foarte interesanta, dar n-o sa stau eu acum sa va plictisesc cu ea, daca va intereseaza, faceti cum spuneti Biscu’ si dati un search pe Google. (na ca am dat eu pentru voi).
Am sa fac o relatare cat de cat scurta, ca nu vreau sa plictisesc pe nimeni(v-am plictisit deja, este? )
Ziua 1: Iara plecam fara pasapoarte?!
Poate sunt doar eu, dar de obicei cand este vorba de plecari, pregatirile se fac de cu noapte si plecarea incepe de pe la 8-9 cel tarziu 10. Anul asta am avut noroc si am prins biletele de plecare mai dupa-amiaza, cu al nostru “drag” Blue-Air, deci nu a fost asa mare agitatie la plecare. Cu toate astea, eram cat de cat aproape sa plecam fara pasapoarte . Am aterizat in Barcelona pe seara, si am luat trenul (defapt 2, unul de o ora si unul de 15 minute) pana in Tarragona. Ajunsi acolo am mancat ceva si am inceput sa ne plimbam prin oras pana pe la 2-3 noaptea, oras care mi-a lasat o impresie foarte placuta inca din prima clipa.
Ziua 2: Viva España!
Am fost pe plaja inca de la ora 8-9 si am stat pana pe la 4-5 dupa-amiaza, pentru ca seara incepea meciul asteptat cred ca de intreg orasul. Nebunia s-a instalat inca de pe la ora 6(ora lor), adica cu 2 ore inainte de inceput. Noi am avut noroc si ne-am rezervat la o terasa masa inca de la pranz, sa avem loc in fata la un televizor cu digagonala de 80 cm, sau aproximativ. Cand am ajuns insa, pe la 7:30(8.30 incepea), totul in jurul nostru era plin. Nu aveai loc sa arunci nici macar un ac, si cred ca cei care ne-au vazut ca ne asezam asa de in fata ne-au si injurat.
Pe tot parcursul meciului, au fost destul de multi care au stat numai in picioare, care tipau sa se auda pana la Johannesburg urlete de incurajare impreuna cu deja celebrul “Villa Villa ParaVilla!”, si la cat de emotionati si de agitati, la unele ratari ale Spaniei, se suparau si la faza, dar si la relurile ulterioare. Cand meciul a intrat in prelungiri s-a facut coada de 30 persoane la baie, in cele 5-6 minute pana la inceperea minutelor suplimentare. Presiunea a fost si mai mare, se vedea in privirea fiecarui fan in parte. Si a venit golul lui Iniesta care a facut pe toata lumea sa se ridice in picioare si sa alerge pe strada, ori deja sa inceapa turul cu masina prin oras. Nici nu mai e nevoie sa spun ce a fost dupa meci, vorbesc pozele.
Bookmark
Ziua 4: Catedrala Sangria
Bine, numele catedralei din Barcelona este defapt Sangrada Familia, dar am pronuntat de atatea ori Sangria(bautura alcoolica) incat asa mi-a ramas in cap. Este enorma, mie mi-a parut rau insa ca se lucra la restaurare interioara jos si n-am vazut cine stie ce, decat dupa ce am urcat cu liftul 55 de metrii. Lucrul asta nu m-a deranjat cine stie in comparatie cu ideea ca ne-a pus sa coboram pe scari, intr-o spirala din aia in care simti ca poti sa stai si cateva ore.
Pe lista de vizita au mai fost si muzeul de ceara, una din cladirile lui Gaudi si altele, dar cel mai important, un local unde se manca cat puteai de 10 euro. Si cand vine vorba de mine, se poate destul de mult.(prietenii stiu de ceee )
Ziua 5/6/8: Nu ma darama pe mine un val!
Au fost 3 zile in care au fost valuri destul de mari, dar nu se compara cu cele de la Eforie Sud/Nord si Costinesti. Oricat de mari ar fi fost insa, nu faceau mare paguba pentru ca era apa foarte mica si nu puteai sa spui ca te baga cu capul la fund. Insa m-a bagat pe mine, dupa o serie de 3 consecutive, al patrulea m-a lasat putin fara aer si cu ceva panica. Dar n-a fost problema.
Am avut eu ambitie si in ultima dimineata de acolo am mancat la un fel de cafenea, undeva la coltul cladirii unde am stat. Mancare foarte buna, mi-a parut rau ca am mancat doar intr-o dimineata. Nu imi vine acum in cap numele cafenelei dar daca trece vreodata cineva pe acolo sa imi dea un mail.
Partea care m-a enervat si nu o s-o povestesc intru totul ca ma enervez iara, a fost ca domnii controlori de trafic aerian din Belgia au facut o greva spontana si am avut intarziere de 3 ore jumatate, aproape 4 ore, timp in care ori am stat in avion, ori pe aeroport, ori pe drumul dintre cele doua.
Cam asa a fost, cat se poate de “pe scurt” vacanta de vara asta . Dar la voi, ce se aude?
Toate cele bune!
Imaginatia
Imaginatia alaturi de multe alte lucruri simple din viata, este unul dintre lucrurile cele mai de pret al oricarui om. De la copii mici care se joaca cu piesele lego pana la oameni mari, politicieni, care se ‘joaca’ cu tara noastra, toti au cate o parte de imaginatie. Este lucrul care ne da voie sa visam, sa privim mai departe, sa ne facem o imagine a vietii nostre asa cum am vrea sa fie.
Dupa lungi nopti de gandire, dupa ganduri amestecate, si dupa amestecaturi de idei, am ajuns la concluzia finala ca nimeni nu se maturizeaza cu adevarat vreodata. Crestem in inaltime, ne schimbam odata cu varsta, ne mutam la casa noastra, ne incepem viata noastra, dar niciodata nu ne putem auto-denumii maturi 100%. Intotdeauna inauntrul nostru va fi intotdeauna o amintire a copilariei care ne va permite sa ne imaginam orice lucru vrem noi, in orice fel vrem noi. Si acea amintire va avea la baza intotdeauna imaginatia. Copilaria se bazeaza in mod special pe imaginatie, ea ne permite sa ne spunem ca suntem sau ca o sa fim astronauti, piloti, sau Messi 2.0. Dupa parerea mea, un copil cu cat are imaginatia mai bogata, cu atat este mai fericit in anii scumpei si mult doritei copilarii, care, in ciuda la tot ce se spune, se poate recupera.
Te poti oprii acum, sa iti imaginezi ca ai din nou 8 ani si sa incepi sa te simti bine, sa alergi pe afara, sa urlii de fericire, sa te joci iara cu prietenii din fata blocului de-a “Fata ascunselea”. Fa o pauza a vietii tale de acum, oricat de greu ar parea si zboara pana in anii pe care ti doresti inapoi cel mai mult, fa asta pentru tine, pentru nimeni altcineva! Poti sa fii oricine vrei, poti sa faci ce vrei, sa ai cati ani vrei, poti sa dai restart la viata ta!
Parca acum, ca esti in urma cu 10 ani sau mai mult, constiinta ta iti urla sa te pui cu picioarele de pamant, dar stii defapt ce vrei, sa urlii cat te tin plamanii “Sa fii matur suuuuuucks!!”. Back to childhood!
Totusi, atentie! Creeaza dependenta pana si chestia asta, v-o spune un visator cu ochii deschisi .
Toate cele bune dragilor!
Supersonic Green Machine
Nu se mai satura nimeni de inventat nicaieri prin lume, indiferent daca e criza sau nu. Fiecare vrea sa apara cu ceva nou, sa mai apara ceva, nu neaparat necesar. Si NASA care in ultimii ani a iesit din atentia generala a lumii, avand doar zboruri de rutina cu cele 3 navete spatiale, s-a inscris de curand intr-un proiect de ceva milioane de dolari.
S-au pus sa faca un avion supersonic, nu pentru zboruri in spatiu, ci pentru zboruri cu pasageri de colo pana colo in intreaga lume. Tehnologia este una futurista si de abia au inceput sa o puna la punct, dar cand o sa le iasa, si cand o sa termine intregul proiect o sa fie pretty awesome. Pacat de glumele alea cu mersul pana in China si inapoi ca o sa isi piara din amuzament acum 
.
Iata o imagine care arata cam cum vor cei de la NASA sa arate noua jucarie. (click pentru full-screen)
Toate cele bune!
Ma gasiti si pe...
Facebook
Google
Yahoo! Mail